Scrisoare către un colecţionar de artă1
Stimate dle. Ilk,
La primirea catalogului expoziţiei ”M.H.Maxy”, am fost impresionată de această realizare a Dvoastră în asemenea măsură, încât am regretat că nu am putut fi şi eu la Berlin în acea perioadă pentru a o vizita. Am fost impresionată de aspectul general al volumului, frumos editat, cu multe reproduceri şi, nu în ultimul rând, de faptul că aţi dedicat familei noastre un exemplar din seria restrânsă a ediţiei.
La primirea catalogului expoziţiei ”M.H.Maxy”, am fost impresionată de această re
Uitându-mă însă mai atent la textul, care părea să urmărească acurateţea în datele oferite, m-au frapat unele „găuri negre” inexplicabile, atât de inexplicabile, încât m-am întrebat în ce măsură au fost omisiuni involuntare sau dimpotrivă.
Parcurgând capitolul intitulat „Cronologie”, deşi pentru perioada 1920-1940 aţi dedicat fiecărui an cel puţin câte o pagină, perioada 1940-1944 o lichidaţi cu una singură, într-un mod (puţin spus) lacunar. Astfel nu menţionaţi faptul că M.H.Maxy a condus în timpul războiului atelierul de artă decorativă din cadrul „Şcolii politehnice pentru evrei” conduse de Mayer şi Caniuc. Dar mai mult, nu menţionaţi atelierul de pictură, pe care l-a condus în cadrul „Şcolii de Arte pentru evrei”, atelier care a avut o existenţă continuă între 1940 şi 1945, cu numeroşi elevi (peste 20), un adevărat focar de învăţământ artistic modern, contrastând izbitor cu perpetuarea metodelor academiste ale Şcolilor oficiale. După 23 august 1944, după suprimarea restricţiilor rasiale în domeniul învăţământului, „Şcoala de arte pentru evrei” nu şi-a mai avut rostul, iar Maxy a găsit soluţia pentru a continua o activitate pedagogică liberă, în conjuncţia clasei sale cu Şcoala lui Guguianu. Şcoala lui Guguianu nu a fost nici un moment „pentru evrei” şi nu avea de ce să fie în nici un caz specială „pentru evrei” în 1945!!! De altfel Şcoala lui „Guguianu”, în afara celor din nucleul originar de care vorbeam, a fost frecventată şi de colegi „ne-evrei”, ca Ion Pacea, Ion Pană, etc. În 1947, întreaga clasă a dispărut, „elevii lui Maxy” trecând la statutul de artişti, membrii ai Sindicatului Artelor Plastice şi apoi membrii fondatori ai Uniunii Artiştilor Plastici, unii echivalându-şi diplomele cu cele de stat prin examene speciale. Dealtfel Maxy devenise profesor la Academia de Belle Arte oficială.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
