Şcoala lui Maxy
Şi în imaginile ei se continuă concepţia de bază a învăţăturii lui Maxy. Domeniul ei predilect a fost grafica, dar colorată. Îşi realiza lucrările combinând materiale foarte diverse.Un timp şi-a realizat fondul de bază al imaginii prin xilogravură sau lino-gravură, fond pe care întărea ritmul şi expresia formelor folosind materiale dintre cele mai diverse: acuarele, culori de ulei, pasteluri, simple sau grase, sau altele. La un moment dat a renunţat la schema gravată, pornind direct cu cărbunele sau pastelul la constituirea compoziţiei. Ca şi Alma Redlinger pornea de la schiţe realizate de ea cu diverse prilejuri – în călătorii sau în atelier – şi le prelucra pentru a le integra în compoziţia planurilor complex interferate ale spaţiului imaginii. Ultimele ei expoziţii s-au constituit în special din admirabile serii de portrete, de fapt imaginare, dat fiind prelucrarea foarte liberă a schiţelor originare.
Marioara Schwefelberg, devenită prin căsătorie Maria Constantin, a primit şi ea învăţătura lui Maxy la cursurile de artă decorativă menţionate mai sus. Ea ocupă un loc mai aparte în “şcoala lui Maxy”, fiind în mod primordial acuarelistă. Şi-a însuşit tehnica acuarelei analizând minunatele lucrări ale acuarelistului Juster, precum şi ale Margaretei Dinu. Sugerasem mai de mult că Maria Constantin face parte dintre acei acuarelişti la care mecanismul realizării imaginilor poate fi asemănat oarecum cu arta extrem-orientală a “tragerii cu arcul”. Simbioza dintre ”trăgător” şi “ţintă“, cvasi-identificarea celor două entităţi, declanşează mişcarea săgeţii, a instrumentului, (în acest caz – a pensulei), care îşi aproprie astfel obiectul, definindu-l, supunându-l legilor plastice. Este ceea ce explică faptul că, în peisajele sale, fluiditatea formelor nu anulează ci serveşte încastrarea lor vizibilă în schema de bază a imaginilor, infailibil şi solid construite.
Faza abstract -expresionistă mi se pare cea mai importantă din creaţia pictoriţei Pita Rubin. De fapt a fost principalul (dacă nu singurul) reprezentant al expresionismului abstract de la noi în deceniile pre-decembriste. Din păcate nu a fost lăsată să se manifeste public în viaţa noastră artistică pe această linie. Prin anii 60, obţinuse spaţiu de expunere în sala Orizont a UAP. Dar la ora anunţată pentru vernisaj, a sosit un ordin de interzicere a expoziţiei. (Din partea conducerii Uniunii Artiştilor Plastici, a birocraţilor de la minister sau de la Biroul de Propagandă al PCR?) Drept care maşinile ambasadelor invitate au făcut cale întoarsă, ca şi restul invitaţilor, iar artista a suferit un şoc şi a dispărut câteva zile. Plecată în Israel, nici acolo nu şi-a revenit şi s-a sinucis.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.