Şcoala lui Maxy
Trebuie să mărturisesc că am redactat această evocare a “clasei lui Maxy” în mare măsură din pricina unei conjuncturi întâmplătoare şi cu totul personale – mutarea depozitului de picturi dn podul casei mele, unde se găseau şi lucrări ale colegilor mei din perioada când au lucrat la mine acasă. Revederea lor m-a convins de necesitatea de a marca fenomenul “şcoala lui Maxy” ca un moment semnificativ pentru epoca respectivă, reprezentând o variantă deosebit de interesantă a învăţământului artistic de la noi.
Diversitatea drumurilor pe care au evoluat artişti ca Lucian Bergman, Marius Copan, Dorel Pascal Alma Redlinger, Lelia Zuaf, Sonia Natra, Mimi Şaraga, Anca Arghir, ş.a.m.d. demonstrează cu prisosinţă că metoda de învăţământ a lui M. H. Maxy şi-a atins scopul ei, de a da drum liber manifestării personalităţii fiecăruia.
Yvonne Hasan
octombrie 2010
Notă: Acest text a fost redactat cu sprijinul Almei Redlinger, care mi-a împrospătat amintirea unor etape din desfăşurarea procesului de învăţământ în clasa noastră şi a completat unele informaţii cu privire la persoanele menţionate. Deasemeni, Alma Redlinger mi-a permis îmbogăţirea ilustrării temei cu lucrări – de-ale ei sau de-ale colegilor – păstrate de ea.
Unele paragrafe ale materialului prezentat aici repetă informaţii incluse de mine în cuvântul de deschidere la expoziţia “După 60 de ani”, care a avut loc în 2005 la Banca Allianz-Ţiriac şi publicat în “Revista evreiască” la vremea aceea.
Cer scuze pentru faptul că unele atribuţii sau datări ale ilustraţiilor pot fi eronate.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
