Header-Image

Cuprins

  • Şcoala lui Maxy
  • Eva Cerbu (august 1924 – mai 2008)
  • Victor Brauner1. (Text publicat în 1966)
  • Delacroix astăzi1. (Text difuzat parţial la „Radio Cultural” în 1998.)
  • Scrisoare către un colecţionar de artă1
  • Paradoxuri imaginare şi paradoxuri autentice1, 2004
  • Freudism şi postmodernism
  • Din întâmplările cu literaţi şi pictori. Sau: Grete Tartler şi Van Gogh
  • Hans Belting şi viziunea apocaliptică asupra istoriei artei. (2010)
  • Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)
  • Justificare 2010
  • Justificare 2006




Parerea cititorului! Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de e-mail in cadrul mesajului.



Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)

„Închisoarea stilurilor”
Recunosc că, de fapt, critica nenuanţată şi fără drept de apel a episoadelor istorice dominate de umanism şi raţionalism, ca şi atacul nimicitor asupra disciplinelor umaniste este aspectul cel mai iritant al textului lui D.Preziosi pentru cei din generaţia mea, adânc ancorată în tradiţia umanismului. Este o iritare mărită de jargonul lui D.P., de limbajul lui rebarbativ, impregnat de prelucrarea lui marxizantă (iritantă cu atât mai mult pentru cei care au trăit în deceniile trecute presiunea oficială a unui procedeu aproximativ asemănător), pornind dela tezele sociologice şi antropologice contemporane. Unora dintre cuvinte le acordă un iz de sacralitate, i se par magice, ca şi cum ar fi suficient să le folosească pentru a rezolva problemele, ca şi cum simpla lor pronunţare alungă întunericul. D.P. este convins că simpla apariţie a termenilor „metaforă” sau „context” răstoarnă la pământ duşmanii concepţiilor lui. Că pronunţarea numelor lui Foucault sau Derrida anihilează miazmele infernului istoriografic. În schimb există termeni anatemizaţi, stigmatizanţi pentru cei ce le folosesc. A vorbi despre „creaţie” sau „operă” este o blasfemie, acestor termeni trebuind să li se substituie termenii de „producţie” şi „produs”, etc. Concepţia tradiţională despre creaţie este doborâtă ca de fulger prin asemănarea ei cu „dogma euharistiei”, a întrupării spiritului. Pronunţarea cuvântului de „creator” presupune asemănarea artistului cu Dumnezeu şi deci transformă istoria artei în teologie. Interdicţii de limbaj sunt lansate în toate direcţiile. Însuşi părintele istoriei artei –Vasari, este trecut la „nomina odiosa”. Singurul istoric în faţa căruia D.P.se înclină este Taine, dat fiind prezentările lui ancorate în relaţia dintre istorie, societate şi artă. Dar şi cartezianimul şi raţionalismul devin termeni injurioşi, asemenea concepţii servind doar la manipulare, prin susţinerea principiului liberului arbitru. A pronunţa sintagma „Şcoala de la Port Royal”, căreia îi atribuie „simpla” preocupare de analiză a spiritului uman, înseamnă să te ostracizezi de bună voie din „societatea bună”. Etc.

  1. Text scris în 2004/2005.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29




Parerea cititorului! Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de e-mail in cadrul mesajului.



®2010 Yvonne Hasan. All rights reserved.
Designed by
e Jump Media