Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)
La începutul veacului XX înşişi artiştii –susţinuţi de criticii, acaparaţi de conceptul de „modernitate”, pe care-l echivalau cu neîncetata înnoire a variantelor de expresie- proclamau prin manifeste apariţia unor viziuni inedite, a căror succesiune rapidă făcea să se creadă că istoria artei se va împărţi de acum încolo nu în perioade întinse pe secole, ci doar pe câţiva ani. Mai demult, într-un volum publicat în 2000, mă opusesem prezentării curentelor moderniste, ca tot atâtea capitole net despărţite, când de fapt se poate distinge o viziune unitară a modernismului, chiar atunci când simţim nevoia să căutăm specificităţile fovismului, cubismului, futurismului, etc.
În mediul literar de la noi mai este foarte activă tendinţa de a face clasificări stilistice, pe răstimpuri foarte scurte. „Cearta” insistentă dintre „şaizecişti”, „şaptezecişti” şi „optzecişti” este o ilustrarea a persistenţei tendinţei de a diviza evoluţia artistică în capitole reduse ca dimensiuni şi net separate. Dar pe tărâmul artelor plastice cursa manifestelor şi a afirmării unor noi curente a slăbit în frecvenţă în ultimul timp, titulatura de „perioadă postmodernistă” tinzând chiar să subsumeze un conglomerat pestriţ, cu direcţii eclectice, greu de descifrat ca tendinţe.
În ce priveşte sfera studiilor de istoria artei, pare-se că obsesia delimitării evoluţiei artelor în etape stilistice bine precizate şi-a slăbit presiunea. Ansamblurile impresionante ale suitelor enciclopedice bazate pe delimitarea stilurilor şi tendinţelor diferitelor epoci -de genul colecţiei antebelice, foarte temeinic elaborate, „Propylaen Kunst-Geschichte”, sau ediţiile fastuoase, ceva mai târzii, de tip Skira, cu texte atât de interesante, precum cele ale lui Andre Chastel- se pare că şi-au trăit traiul. Studiile de istoria artei cele mai fructuoase şi de prestigiu din ultimele decenii ale secolului XX şi primii ani ai noului mileniu se încadrează în cu totul altfel de preocupări, ocolind problema clasificării curentelor stilistice prin delimitări şi caracterizări antitetice.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.