Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)
Clasificările şi istoria
Romantismul este cel care, la sfârşitul secolului XVIII şi începutul celui de-al XIX-lea, atacând monolitismul viziunii clasiciste despre dezvoltarea artei, a instaurat conştiinţa pluralităţii idealurilor artistice, traduse în şcoli artistice diferite, în stiluri diferite, raportate la evoluţiile istorice şi sociale. Este terenul pe care s-a dezvoltat istoriografia artei: în direcţia discernerii capitolelor principale ale istoriei fenomenelor artistice, stabilind liniile directoare pentru fiecare capitol, artiştii-pilot care au condus evoluţia, etc. După conturarea complexă a conceptului de Renaştere de către Burckhardt, a apărut pleiada istoricilor care s-au străduit să distingă o anumită schemă –de preferinţă binară- a dezvoltării istorice, dela împărţirea wölffliniană Renaştere-Baroc, la cea worringeriană -abstracţionism-empatie, sau cea a lui Riegl – haptic-tactil, apărând ulterior alte împărţiri binare ca impresionism–expresionism, sau împărţiri tripartite, de sursă hegeliană sau direct inspirate de biologie, pedalând pe pretinsa repetare a unor cicluri: arhaic-clasic-romantic (sau baroc), sau clasicism-manierism-baroc, etc.
În etapa modernismului de la sfârşitul secolului XIX (cu rădăcini în unele ramuri ale romantismului) şi prima parte a veacului XX- întreaga evoluţie a artelor plastice a constat în strădania intensă şi dificilă de epurare a imaginii de balastul literaturizant, găsirea modalităţilor unui limbaj specific plastic, bazat pe elementele lui fundamentale –linie, valoare, culoare, volumetrie, echilibru compoziţional, fie că s-a dezvoltat pe linia impresionismului, sintetismului, fovismului, cubismului sau futurismului, fie pe aceia a curentelor abstracte, care au urmat ca o evoluţie logică. Formalismul, concentrarea asupra mijloacelor formale, urmărea exploatarea eficacităţii semantice a formelor şi structurarea lor asemenea organismelor, urmărea să delimiteze specificul artei plastice prin efectul direct al formelor cu un grad mare de organizare. A fost un efort de mare anvergură în căutarea soluţiilor celor mai viguroase, celor mai eficace, chiar provocătoare. Direcţia a fost creatoare de iconografii specifice, combinaţii de semne, figurative sau abstracte, care au înglobat conţinutul preocupărilor spirituale ale epocii.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
