Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)
Un exemplu de limitare ultra-restrictivă
Pasiunea pentru delimitări şi conturări stilistice minuţioase ale capitolelor evoluţiei artistice s-a manifestat în ultimele decenii mult mai slab. Aş ilustra-o totuşi prin textul unui istoric italian, Federico Zeri.2 „Connaisseur” ilustru, Federico Zeri a devenit celebru în special prin detectarea unor falşi Modigliani sau comentarea altor atribuţii.
Zeri era integrat ca formaţie mentală în direcţiile contemporane ale criticii artistice, folosind şi el, ca şi Preziosi, remarci de origină marxistă, făcând de exemplu legătura dintre dezvoltarea Renaşterii depline, pe de o parte, şi cea a economiei urbane, caracterizată prin noua contabilitate din afacerile comerciale şi bancare, pe de alta. După Zeri, respectarea „regulilor spaţiale universale”, ca şi a structurii şi proporţiilor corpului uman (aşa cum presupune el că sunt definitorii pentru renascentism) şi „în special… parametrii raporturilor între individ şi mediu” (idem) nu pot apărea decât atunci când „problematica privitoare la economie este abordată de manieră raţională”, atunci când „economia bazată pe pasive este înlocuită de economia bazată pe active.” Dar Zeri, departe de a arunca la o parte clasificările precum Preziosi, le reconfigurează pe temeiuri şi mai rigide, şi mai restrictive decât se procedase în deceniile anterioare.
În a sa cărticică despre „Renaştere şi pseudorenaşteri”, F. Zeri încearcă introducerea unei segregaţii între creaţiile renascentiştilor autentici -Masaccio sau Mantegna, şi cele ale unor „pseudo-renascentişti”. Dar Zeri crează împărţirea aceasta între „autentici” şi „pseudo” pe criterii greu de acceptat. În a doua categorie introduce mai întâi artiştii mai stângaci, mai puţin măieştri, sau înaintând şovăitori în acceptarea noilor principii, din pricina că activează departe de centrele puternice ale Renascentismului, în cadrul unor şcoli provinciale ca şcoala „adriatică” (înglobând artişti proveniţi din Dalmaţia).
Dar Zeri nu pregetă la un moment dat să elimine din Renaşterea autentică şi autori, care au marcat prin aportul lor însăşi configurarea renascentismului. Zeri nu acceptă decât o singură soluţie perspectivală ca fiind specific renascentistă -cea riguros mono-oculară, centrală şi fixă, omiţând pluralitatea de sisteme perspectivale, totuşi înrudite, în cadrul epocii respective, sau de adaptări flexibile ale principiului esenţial –măsurarea cu un singur etalon a dimensiunilor corpurilor şi cele ale spaţiului dintre ele. Deasemeni Zeri nu acceptă ca fiind deplin renascentist decât un anumit prototip de reprezentare a omului -masiv, compact, maiestuos. Drept care elimină din sfera Renaşterii personalităţi deschizătoare de drumuri, ca Uccello sau Botticelli, deşi aceşti autori sunt parte constitutivă a acestui fenomen, completându-l şi cimentându-l prin aporturile creaţiilor lor. Comentariile de tip marxist „à outrance” apar şi atunci când „directeţea brutală” a lui Donatello şi Massacio „care se adresează comunităţii florentine fără deosebire de clasă şi de origine culturală” (marxismul se insinuează din nou aci, n.n.) este pusă în opoziţie cu neoplatonismul alegorizant şi elitist (exemplificat prin lucrările lui Botticelli), exclus pe aceste temeiuri din capitolul Renaşterii.
Cazul Zeri mi se pare ilustrativ pentru clasificările extremiste prin delimitările lor rigide, dacă nu în mod voit extravagante.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
