Deşi reia de mai mult ori în discuţie “vulturul ascuns” şi dezvăluit de Freud în tabloul lui Leonardo “Fecioara, copilul Isus şi Sf. Ana”, AO nu se concentrează nici ea pe exemple asemănătoare, deoarece discută aproape exclusiv influenţa psihanalizei în teoria de artă în sensul extins pe care l-am amintit. “Ea (psihanaliza n.m.) ne-a învăţat -şi asta e una din lecţiile ei durabile chiar dacă prudenţa trebuie să ne oprească să i-o atribuim în exclusivitate- să gîndim opera într-o relaţie inextricabilă cu artistul”(pg.16), afirmă A.O, plasîndu-se astfel în contra curentului structuralist rigorist, care a fost o altă dominantă a culturii generaţiei sale şi care detaşa analiza operei de biografic.
De fapt AO ne avertizează de la început că psihanaliza poate să pară înlăturată din noile formulări ale concepţiilor despre creaţie şi personalitatea artistului, atunci cînd încă în capitolul introductiv prezintă o clasificare a tipurilor de creaţie din secolul XX. (Nu înainte de a explica părerea ei despre ”confuzia productivă”, care se opune clasificărilor.) Ea distinge în contemporaneitate referinţa la “două modele ale artistului şi creaţiei”(pg.17-18). “Modelul I” -“convenţional” şi “tradiţional”, al “artistului modernismului”. (După cum se vede, AO nu se teme să folosească nici oximoroanele frecventate de generaţia “postmodernă”, însoţind de calificativele “tradiţional” şi “convenţional”, “modernismul”, termen derivat din însăşi dorinţa de a se detaşa de tradiţii şi convenţii.) Este modelul “postromantic” (de fapt romantic propriu zis, n.m.), specific pentru o perioadă “în linii mari încheiată”. Este modelul artistului care poartă în el “o viziune proprie”, a cărei punere în formă presupune un rol important dat imaginaţiei şi inspiraţiei şi a cărui operă este evaluată în raport cu conceptul de “originalitate”, calitate ce i-o acordă individualitatea specială a artistului. Opera creată de acest “model I” se constituie ca univers autonom, ca un “corpus integru şi coerent” şi ţinteşte către revelarea unor “adevăruri general valabile, transcendente”. Este modelul la întărirea caracteristicilor căruia -arată AO- au contribuit psihanaliza freudiană şi psihologia jungiană.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
