Delacroix ast������zi1. (Text difuzat par������ial la ���������Radio Cultural��������� ������n 1998.)
Îmi vine foarte greu să-mi imaginez reacţia unui tânăr călător ajuns la Paris, atunci când, în turul său prin sălile Luvrului (în cazul când îl consideră obligatoriu) întâlneşte în cale marile compoziţii ale pictorului Eugéne Delacroix, acum la 200 de ani dela naşterea lui.
Ele sunt expuse în sala care cuprinde tablouri de dimensiuni enorme ale maiştrilor picturii franceze din sec. XIX -David, Ingres, Gros, Géricault, Courbet… Care ar putea fi gândurile acestui tânăr -să presupunem cât de cât cultivat- când se vede înconjurat de atâtea picturi uriaşe şi întunecoase – el, cel obişnuit cu video-clipurile şi cu violenţa efectelor acustice şi vizuale. Asemenea lucrări, altă dată denumite “mari maşini”, este probabil că i-ar părea potrivite pentru hangarul cu locomotive ruginite dela muzeul Leonida Marinescu din Parcul Carol. Sensurile lor îi sunt cu totul străine, alegoriile care, la vremea lor, constituiau un limbaj curent al picturii şi-au pierdut semnificaţiile şi pot cel mult să-l frapeze prin stranietate. Eroismul fraţilor Horaţi descris de David, poziţia dominatoare a lui Homer pe tronul panteonului artistic închipuit de Ingres şi chiar bătăliile pictate de Gros, în care cavaleri îmbrăcaţi în uniforme acoperite de ceaprazuri se luptă cu înverşunare -ce-i mai pot comunica aceste lucrări unui tânăr care, probabil, nici măcar nu şi-a scos dela urechi căştile casetofonului, în care răsună topurile hard-metal sau rapp?
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
