Şcoala lui Maxy
În orice generaţie, nu toţi tinerii îşi continuă drumul ales la începutul formării lor profesionale. Şi în cazul discutat aici, al “şcolii lui Maxy”, mulţi dintre participanţii la cursurile ei şi-au schimbat direcţia activităţii. Aşa cum a fost cazul citat al lui Lucian Bratu, dar şi al lui Toto Café, devenit un apreciat arhitect şi profesor în ale arhitecturii.
ş mai cita şi cazurile în care sinuoasele vieţii au dus pe tinerii învăţăcei pe drumuri închise.
Eva Munteanu, căsătorită Schon, începuse în anii 50 o carieră de graficiană recunoscută, marcată puternic de amprenta “realismului socialist”. De prin anii 60 a trecut la alte activităţi.
Emma Mischonsniki, căsătorită Mihail, foarte înzestrată în domeniul picturii în ulei, s-a făcut cunoscută un timp prin producţia sa de ţesături din lână.
Valerica Leibovici s-a topit în noianul de dificultăţi al vieţii ei israeliene
Ţin să subliniez că “şcoala lui Maxy” a fost terenul iniţial de formare şi al unui critic de artă de o deosebită valoare, cu un rol determinant în viaţa artistică de la noi în anii “tristelor decenii”. Mă refer la Anca Arghir, prezentă în publicistică prin cronici şi eseuri, mai ales în revista “Arta”. In perioada când a condus “Galeria Nouă”, teren experimental de expoziţii sub egida UAP, s-a impus ca o personalitate influentă în mediul artistic, organizând în acel spaţiu expoziţii care ilustrau direcţiile inovatoare ale tinerelor generaţii, cu teme ca “Lucrul, imaginea, sensul” sau “Artă şi istorie”. Ele au prilejuit cunoaşterea de către public a unor personalităţi (ca Horia Bernea şi alţii), care au ocupat ulterior poziţii determinante în tabloul artelor plastice de la noi.
Ultima expoziţie organizată de ea (“Artă şi istorie”) a devenit însă obiectul unui “scandal ideologic” sub egida Ministerului Culturii. Din acel moment Anca Arghir a fost eliminată de la conducerea galeriei si din presa artistică. Ostracizată de mediul artistic de aici, Anca Arghir s-a văzut constrânsă la auto-exil. În 1978 a plecat în Germania, unde şi-a continuat un timp activitatea publicistică şi curatorială.
La sfârşitul acestei liste – foarte sumare, lacunare – a elevilor lui Maxy, mă voi întoarce la episodul evocat la început, şi anume la “studenţia” în ale graficii a Ninei Cassian. Scriitoarea Nina Cassian, deşi talentată şi pe linia artelor plastice, nu a adăstat prea mult în clasa lui Maxy, ea fiind de altfel ostilă oricărei forme oarecum stricte de învăţământ. Fireşte, a mai desenat, şi anume pentru a-şi ilustra unele cărţi ale ei cu desene remarcabile prin inventivitate, sensibilitate şi umor.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
