Lecturi despre temeiurile sau lipsa de temeiuri a istoriei artei1. (2005)
Oricâte neajunsuri prezintă conceperea istorei artei ca avînd drept temei defalcarea materialului specific ei în şcoli, stiluri, epoci, etc., nu există altă alternativă de a ne ocupa de acest capitol atât de pasionant al culturii umanităţii. Oscilările între definirile posibile ale diferitelor stiluri, apariţia numeroaselor excepţii faţă de profilul general acceptat al episodului istoric studiat, nu ne scuteşte de opţiuni în alegerea variantelor concluziilor. Laşitatea dezertării în etapa opţiunilor nu rezolvă problemele.
Când M.Shapiro vorbeşte nu numai despre de „bunul simţ”, de constatările pe bază de intuiţie, ci şi de anchetele care sunt folosite, pentru ca pornind de la acestea, să se ajungă la concluzii cât mai adecuate, el a şi stabilit temeiurile pentru a accepta în mod critic generalizările legate de grupuri de opere artistice, inclusiv comparaţiile, apropierile şi diferenţierile dintre ele. Conturarea unor grupaje şi stabilirea unor limite ale lor, oricât de labile ar fi ele, apar de la sine. Acel „nu ştiu ce” apreciat în secolul XVIII ca fiind specificul artei, acest principiu lipsit de „principialitate”, cât de dispreţuibil ar apare, în mod paradoxal poate sta la baza unor generalizări şi în detectarea stilurilor sau şcolilor artistice, cu condiţia strădaniei de a păstra o anumtă luciditate -bine înţeles, pe cât de mult ne permite etapa istorică în care ne integrăm, formatele de gândire ale societăţii contemporane.
Parerea cititorului!
Pentru a primi raspuns la comentariile trimise, specificati si adresa de
e-mail in cadrul mesajului.
